Adevăraţii vinovaţi pentru fraudele de la BEM încearcă să găsească un ţap ispăşitor

Adevăraţii vinovaţi pentru fraudele de la BEM încearcă să găsească un ţap ispăşitor

Partidul Liberal Democrat din Moldova condamnă decizia privind plasarea în arest a liderului formaţiunii, Vlad Filat, în pofida încălcării grave a drepturilor lui, şi consideră că graba cu care a fost adoptată această hotărîre denotă caracterul politic al acesteia, iar adevăraţii vinovaţi de crimele de la BEM încearcă să găsească un ţap ispăşitor. Aceasta este poziţia PLDM, formulată într-un comunicat de presă.

„Partidul Liberal Democrat din Moldova dezaprobă decizia de a-l plasa în arest preventiv pe preşedintele PLDM, Vlad Filat, în pofida încălcării grave a dreptului la apărare şi a unei serii întregi de încălcări procedurale. Considerăm că au fost prezentate suficiente dovezi din partea apărării, care confirmă nerespectarea procedurilor de ridicare a imunităţii parlamentare şi încălcarea prezumţiei nevinovăţiei. Acestea şi celelalte argumente ale apărării sînt motive suficiente pentru eliberarea lui Vlad Filat”, se menţionează în comunicat.

„Graba cu care se iau toate deciziile trădează caracterul politic al acestui caz, iar adevăraţii vinovaţi pentru fraudele de la Banca de Economii încearcă să găsească un ţap ispăşitor, pentru a distrage atenţia opiniei publice de la ilegalităţile pe care le comit în continuare. De asemenea, trezeşte grave semne de întrebare „telejustiţia» demarată de instituţiile de presă afiliate politic, care manipulează opinia publică şi denaturează faptele, pentru a-l incrimina pe Vlad Filat. PLDM condamnă toate acţiunile de discreditare la care este supusă formaţiunea politică şi, în mod special, liderul partidului, Vlad Filat”, scrie în document.

 

SURSA: NOI.MD

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *