Chirtoacă promite vărsări de sânge în cazul eşecului electoral al forţelor „pro-europene”

Vicepreşedintele Partidului Liberal, actualul primar al capitalei, Dorin Chirtoacă, ameninţă cu un maidan moldovenesc şi „lupte până la sânge” în cazul alegerilor parlamentare anticipate, în rezultatul cărora, spune el, la putere vor veni forţele de stânga.

„Evident, ţinând cont de rezultatele alegerilor parlamentare şi catastrofa cu miliardul, lipsurile existente, inclusiv a structurilor guvernamentale… la alegerile parlamentare asta va însemna victoria partidelor de stânga. Prin intermediul alegerilor anticipate se poate pune laţul la gâtul Moldovei, iar apoi, timp de un an, transformată în Lugansk, Doneţk ori Crimeea”, a declarat Dorin Chirtoacă la postul Publika TV, citat de „pan.md”.

Chirtoacă ameninţă că „aceasta ar putea provoca reacţia străzii mult mai dură decât cea pe care am văzut-o la 3 mai sau 7 iunie şi poate duce la vărsări de sânge”.

„Sunt oameni în Moldova care au luptat generaţii întregi, de la tată la fiu, zeci, sute de ani, din 1812 şi aceşti oameni nu vor permite, vor lupta până la sânge, ca să nu ajungem aşa cum s-a întâmplat în Ucraina (…) ca Republica Moldova să nu ajungă în mâinile Moscovei sau ale Uniunii Sovietice sau ale Imperiului Ţarist”, a mai anunţat vicepreşedintele PL.

Amintim că la 3 mai şi 7 iunie, la Chişinău, au fost organizate ample manifestări de protest împotriva actualului regim de guvernare. La acţiunile paşnice, organizate de Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr” au venit zeci de mii de oameni. De remarcat că la 7 iunie, concomitent cu protestul DA, Partidul Liberal a organizat şi el o „întâlnire electorală” în centrul capitalei, ocupând astfel Piaţa Marii Adunări Naţionale şi fiind pentru asta huiduit de participanţii la protestul antiguvernamental.

Dorin Chirtoacă, care se află la şefia primăriei capitalei timp de 8 ani, mai doreşte un nou mandat de edil şi va concura în turul doi al alegerilor locale generale cu candidatul PSRM, Zinaida Greceanîi.