Cred că noi anual pierdem cel puţin 100 de milioane de euro din ajutoare

Cred că noi anual pierdem cel puţin 100 de milioane de euro din ajutoare

Din cauza reformelor care nu se aplică şi a corupţiei, Republica Moldova pierde ajutoare internaţionale în valoare de cel puţin 100 de milioane de euro anual. Estimarea a fost făcută de fostul ministru al agriculturii, Vasile Bumacov, în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă spunând că şi el este persecutat din cauza, că în timpul când era în funcţie, s-a opus mişmaşurilor din domeniul agricol, transmite IPN.

Procuratura Generală de la Chişinău a pornit o urmărire penală în privinţa încălcărilor depistate la acordarea subvenţiilor în agricultură. Fostul ministru spune că mecanismul de acordare a subvenţiilor a fost foarte bine gândit, dar el intrase în dizgraţie, atunci când s-a opus foarte dur la colectarea dijmei la export. „Am făcut un lucru care nu ştiu, dacă şi-a mai permis cineva, să concediez vicepreşedintele partidului din funcţie de la ANSA şi acesta mi-a fost sfârşitul. De ce astăzi a apărut această chestiune de la Procuratură? Este un comunicat în care nu se dau nume. Cu prima parte sunt absolut de acord, cele 34 de dosare trebuie dezvoltate, fiindcă eu aceasta am cerut. În partea a doua deja, băieţii de la Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură cred că au indus în eroare pe unii procurori şi au adăugat. Eu mergeam şi la Centrul Naţional Anticorupţie, şi la Procuratură, şi la SIS, numai când am văzut că nu pot nimic rezolva cu structurile, am mers şi la partenerii de dezvoltare”, a spus Vasile Bumacov.

Fiind întrebat dacă e de părere că cei din exterior vor mai acorda sprijin agriculturii moldoveneşti, Vasile Bumacov a spus că noi deja am pierdut foarte mult. „ENPARD nu s-a pornit. Ceea ce a primit Georgia înaintea noastră, cu toate că noi am fost mult mai avansaţi, nu am primit. Dumneavoastră ştiţi câţi bani noi pierdem anual din cauza aceasta? Eu cred că noi anual pierdem cel puţin 100 de milioane de euro din ajutoare. Vă dau un exemplu. Americanii ne-au dat 262 de milioane de dolari pentru drumuri, irigare, post-recoltare, un proiect extraordinar. Acest proiect anul acesta trebuia să înceapă în a doua fază, poate era de 500 de milioane”, a spus fostul ministru, menţionând că acest proiect s-a stopat fiindcă nu s-a stârpit corupţia şi că nimeni nu a dorit să facă acest lucru.

Vasile Bumacov este de părere că e posibil să fie scos statul din captivitate numai printr-o minune, să apară o generaţie nouă deja sau ceva deosebit, care să aibă interesul ţării. „Eu am lucrat cinci ani în minister, nu m-a întrebat nimeni de interesul ţării, toţi mă învinuiau că nu ştiu a stoarce bani. Aceasta era cea mai mare problemă pe care o aveam în Ministerul Agriculturii. Şi le spuneam: „Oameni buni, daţi pace agricultorilor”. Costa certificatul fitosanitar 150 de lei, agricultorii ziceau: „Noi şi aşa dăm 300, ştiţi că oamenii noştri sunt toleranţi, dar nu 1050, domnule. Şi toţi spun că pentru dumneavoastră colectează”. De aceea, eu nu aveam alte variante, dar am devenit persona non-grata şi am avut mari probleme. De aceea şi în privinţa creditului polonez am fost avertizat: Doamne fereşte să mă ating. Am pus rămăşag cu parlamentari şi le-am spus: „Dacă voi mergeţi pe schema pe care o creaţi ca să-l furaţi, până la Anul Nou nu veţi vedea niciun credit”. Aceasta a fost până la 1 ianuarie 2015. Astăzi e sfârşitul lui noiembrie, niciun credit nu a fost debursat. Mi-au spus în faţă: „Noi ne construim, noi avem nevoie de bani şi nu te atinge!”, a comunicat ex-ministrul.

Fiind întrebat cine sunt cei care îi interziceau să facă ceva, Vasile Bumacov a spus că sunt „băieţi influenţi, dacă pe ministru l-au pus la punct”. „Moldovenii au talibanii lor în câteva posturi de radio şi televiziune. Toată lumea doreşte să ne ajute, în afară de noi. Eu am negociat o mulţime de proiecte, am adus o mulţime de bani în ţară, dar am avut numai probleme. Pentru tot ce am făcut bun, am fost pedepsit”, a încheiat ex-ministrul agriculturii.

http://www.ipn.md/ro/politica/73010

Tagged with:

Related Articles

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *