Decodificarea poziţiei UE pe cazul Moldovei: Semnificaţia reală versus erori şi omiteri

Decodificarea poziţiei UE pe cazul Moldovei: Semnificaţia reală versus erori şi omiteri

Situaţia din Moldova a figurat din nou pe agenda europeană, dar diferit faţă de cum a fost până acum. Astfel, pe 15 februarie 2016, reprezentanţii guvernelor statelor europene, reuniţi în cadrul Consiliului Uniunii Europene (UE) pentru Politica Externă şi de Securitate Comună (CFSP), au dezbătut problemele interne din Moldova. Aceste discuţii sunt o demonstraţie clară a faptului că implicaţia UE faţă de Moldova creşte vizibil, cu precădere, ca urmare a angajamentelor asumate în cadrul Acordului de Asociere.

Discuţiile date au vizat sectorul bancar, expus la activităţi infracţionale developate în 2015, dar şi alte aspecte esenţiale, unde reformele stagnează (combaterea corupţiei, demontarea monopolului în sectorul mass-media, reforma constituţională etc.). La finalul discuţiilor, în baza consensului între 28 de ţări UE, a fost adoptat un set de concluzii. Aparent, deşi (premierul Pavel Filip) a confirmat angajamentele faţă de reformele invocate în concluzii, autorităţile de la Chişinău s-au abţinut de la comentarii vizavi de „colţurile ascuţite” din documentul UE.

Concluziile au fost calificate de către unii experţi drept „cele mai dure” declaraţii ale UE adresate Moldovei după ce PCRM a fost lipsit de puterea politică în 2009. De fapt, până acum pe cazul Moldovei nu au fost adoptate concluzii, cel puţin conform registrului de documente disponibil pe pagina Consiliului UE. În altă ordine de idei, concluziile date au fost analizate strict prin prisma aspectelor critice. De asemenea, în multe surse mass-media s-au strecurat anumite erori legate de interpretarea naturii acestor concluzii.

De la tonul de recomandaţie la unul imperativ

Este cert faptul că severitatea concluziilor din 15 februarie 2016, adresate guvernării de la Chişinău de către Consiliul UE, se datorează situaţiei complicate din Moldova. Dar pe lângă aceasta, limbajul evident mai aspru al UE, decât în trecut, rezultă din aprofundarea dialogului bilateral odată cu semnarea Acordului de Asociere, pe 27 iunie 2014. Acest lucru explică schimbarea calitativă a nivelului de implicare a UE în relaţia cu Moldova şi faptul că europenii sunt impuşi să fie mai intransigenţi.

Documentul Agendei de Asociere, aprobat în 2014, specifică că atât Bruxelles-ul, cât şi Chişinăul, „trebuie” să fie implicaţi în îndeplinirea reformelor. Cu toate acestea, participarea UE nu presupune sub nicio formă absolvirea Chişinăului de responsabilitatea exclusivă de îndeplinire calificată şi operativă a reformelor derivate din Acord.

Dacă urmărim limbajul folosit de către europeni în raport cu Chişinăul până şi după 2016, atunci observăm o schimbare esenţială a tonalităţii. Problemele sesizate de către europeni sunt practic identice (combaterea corupţiei, reforma justiţiei, sectorul bancar etc.), dar retorica se schimbă gradual de la una de recomandaţie la cea bazată pe un ton imperativ. Astfel, în Raportul de progres privind implementarea Planului Naţional privind Politica Europeană de Vecinătate în 2013, document ce a precedat Agenda de Asociere, Moldova era „invitată” de către UE să îndeplinească reformele. Peste un an, în Raportul pentru 2014, UE sugera că autorităţile „trebuie să se focuseze” pe realizarea reformelor. Lucrurile se schimbă radical în 2016, când în concluziile Consiliului UE din 15 februarie 2016, UE „cheamă”, „îndeamnă” şi „cere” părţii moldoveneşti să accelereze implementarea agendei de reforme (justiţie, anticorupţie, sectorul bancar, mass-media etc.), adică a Agendei de Asociere.

Aspectele ignorate ale celor 13 concluzii

La analiza concluziilor Consiliului UE s-a acordat atenţie preponderent aspectelor critice, cele pozitive fiind practic omise din vizor. Astfel, s-a trecut cu vederea peste confirmarea faptului că Acordul de Asociere a fost ratificat de către toate statele UE, menţionat în primul punct al concluziilor. Or, aceasta ar însemna că procedurile naţionale de ratificare în ţările UE au fost finalizate (inclusiv în Belgia) şi că Acordul de Asociere poate intra în vigoare în deplinătate. Aspectul dat nu s-a bucurat de o atenţie cuvenită, deşi se ştie că, spre deosebire de Moldova, alte ţări se confruntă cu anumite probleme. Astfel, în cazul Ucrainei, Acordul de Asociere este supus unui referendum în Olanda, unde se estimează o avalanşă a voturilor eurosceptice.

Altă nuanţă importantă a concluziilor este că UE „reconfirmă”  angajamentele sale de a consolida asocierea politică şi integrarea economică cu Moldova. Aşadar, în pofida crizelor politice şi de altă natură, UE nu îşi reduce interesul faţă de Moldova, lucru determinat de existenţa Acordului de Asociere.

De asemenea, concluziile Consiliului UE pun accentul pe rolul dialogului constructiv dintre „toate forţele politice” în identificarea soluţiilor, nereferindu-se expres la mişcarea protestară de la Chişinău.

De câteva ori, concluziile fac referinţă la populaţie. Astfel, partea europeană sugerează autorităţilor de la Chişinău să se conducă de interesele cetăţenilor la căutarea soluţiei pentru depăşirea dificultăţilor curente şi la implementarea reformelor, în particular cele legate de liberalizarea comerţului cu UE (DCFTA). Europenii evidenţiază faptul că restabilirea încrederii cetăţenilor depinde de materializarea reformelor, adică de existenţa unor rezultate palpabile.

Totodată, a trecut neobservat faptul că UE a confirmat pregătirea sa de a oferi Moldovei asistenţă tehnică şi de a sprijini proiecte, inclusiv prin misiuni de evaluare şi de consiliere. De asemenea, se precizează că sprijinul bugetar direct al UE (nu credite, ci transferuri directe de fonduri europene în bugetul Moldovei) „ar putea fi” reînnoit îndată ce este fixată situaţia politică, economică şi macro-financiară. Spre deosebire de declaraţiile anterioare ale anumitor oficiali europeni, concluziile Consiliului UE nu leagă dezgheţarea sprijinului bugetar al UE de evaluările pozitive ale FMI în urma misiunilor de constatare, iniţierea negocierilor cu FMI, fie de eventuala semnare a unui acord de împrumut.

Puţină atenţie a fost acordată aspectelor în care UE „salută” acţiunile autorităţilor moldoveneşti. Acestea cuprind invitaţia adresată FMI de a desfăşura o misiune de evaluare, discuţiile privind reforma constituţională, angajamentele pe marginea soluţionării conflictului transnistrean, dar şi stabilirea unui grup de lucru permanent de cooperare dintre Parlamentul ţării şi Adunarea Populară a Găgăuziei (unitate teritorial administrativă autonomă).

Erorile comise la interpretarea concluziilor Consiliului UE

Concluziile Consiliului UE au fost mediate pe larg în presa autohtonă, dar în mare parte de o manieră simplistă. Majoritatea interpretărilor s-au axat exclusiv pe aspectele critice ale concluziilor, unele voci catalogând concluziile drept „ultimatum” al UE. La fel, au putut fi observate confuzii de ordin tehnic legate de denumirea concluziilor, acestea fiind prezentate de către multe surse media drept „rezoluţie”.

Decodificarea naturii concluziilor Consiliului UE ne permite să înţelegem mai bine importanţa lor reală. Pentru început, trebuie de evidenţiat faptul că respectivele concluzii fac parte dintr-o serie mai largă de documente ce pot fi adoptate de către Consiliul UE (acte legale, concluzii, rezoluţii şi declaraţii). Spre deosebire de actele legale, concluziile nu au efecte legale, deci reprezintă un document de natură politică. Prin urmare, neavând impact legal, ar fi nepotrivit să le interpretăm drept „ultimative” în raport cu Chişinăul.

Pe lângă aceasta, trebuie să delimităm „concluziile” de „rezoluţii”, care se aseamănă doar prin faptul că nu presupun careva măsuri legale. Astfel, primele (concluziile) exprimă poziţiile politice ale UE faţă de o ţară non-UE sau evaluează anumite evenimente internaţionale. Cele din urmă (rezoluţiile) implică activităţi ulterioare, precum invitarea Comisiei Europene să facă o propunere de act legislativ, fie să adopte nişte acţiuni sectoriale concrete. Aşadar, concluziile UE reprezintă poziţia politică a UE faţă de situaţia din Moldova şi nicidecum nu trebuie confundată cu o rezoluţie, care vizează politici ale UE şi nu situaţia din ţări terţe.

În loc de concluzie…

Semnificaţia concluziilor Consiliului UE nu trebuie nicidecum diminuată. Din contra, este obligatorie evaluarea lor corectă şi completă, evitând interpretările fragmentare, deplasările de accente sau scoatere din context şi exploatarea selectivă a poziţiei UE. Dacă nu apelăm la sinceritate şi imparţialitate în procesul de analiză a documentelor emise de instituţiile UE, atunci riscăm să înţelegem greşit mesajele transmise de către europeni, ba chiar mai mult, riscăm să permitem abuzarea de acestea în scopuri politice sau de altă natură. Aceasta dezavantajează cetăţenii moldoveni şi generează o percepere distorsionată a relaţiei UE-Moldova.

 

 

http://www.ipn.md/ro/integrare-europeana/74910