Deputaţii APCE solicită eliberarea imediată a lui Grigore Petrenco şi altor protestatari arestaţi în Moldova

Deputaţii APCE solicită eliberarea imediată a lui Grigore Petrenco şi altor protestatari arestaţi în Moldova

Arestarea fostului membru al Grupului Stângii Europene Unite din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Grigore Petrenco şi altor membri ai opoziţiei din Moldova contravine normelor internaţionale la capitolul drepturile omului.

Constatarea se conţine într-o Declaraţie emisă de preşedintele Grupului Stângii Europene Unite din cadrul APCE, Tiny Kox, care solicită autorităţilor Republicii Moldova, eliberarea imediată a lui Grigore Petrenco şi altor deţinuţi.

Oficialul european, în declaraţia sa, atestă faptul că „Grigore Petrenco a fost reținut de poliție după protestele, din 6 septembrie, în care mii de oameni au venit să manifeste în stradă împotriva regimului politic și a normelor oligarhice în Republica Moldova”.

Potrivit sursei citate, sunt inadmisibile asuprirea violentă a manifestărilor paşnice, cât şi intimidarea opoziţiei parlamentare şi extraparlamentare.  În acest context, oficialul european aminteşte că „Adunarea Parlamentară s-a arătat, în mod repetat, îngrijorată din cauza încălcării drepturilor civice și a libertăților în Republica Moldova, dar şi din cauza apariţiei deţinuţilor politici”.

Grupul Stângii Europene Unite consideră că „orice urmărire penală a activiștilor civici și opoziţiei din motive politice într-o democrație este inadmisibilă”.

Totodată, Grupul Stângii Europene Unite se arată solidar cu toți politicienii, activiști și reprezentanţi ai societăţii civile, implicaţi în lupta politică pentru care sunt active în lupta politică pentru revendicările lor și chemările la respectarea drepturilor omului.

„Grupul Stângii Europene Unite solicită o procedură judiciară corectă și transparentă şi evitarea acuzaţiilor motivate politic, dar şi eliberarea imediată a dlui Grigore Petrenco și altor activiști reținuți”, se spune în declaraţia preşedintelui  Grupului Stângii Europene Unite din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Judecătoria sectorului Râşcani a dispus marţi, 8 septembrie, plasarea în arest pentru 30 de zile a fostului deputat, liderul Blocului Roşu, membrul de onoare al APCE, Grigore Petrenco.

Amintim că grupul de protestatari, în frunte cu Grigore Petrenco, a fost reținut violent de poliție duminică, 6 septembrie după ce a protestat în fața Procuraturii Generale şi a intenţionat să instaleze corturi în faţa instituţiei publice pentru a protesta paşnic în regim non-stop.