Diacov critică noua lege a Procuraturii

Diacov critică noua lege a Procuraturii

Proiectul de reformare a Procuraturii este plin de lacune, iar sistemul de drept riscă să se transforme într-unul stalinist, unde normele democratice nu vor fi respectate. De această părere este procurorul municipiului Chişinău, care cere deputaţilor să nu voteze în a doua lectură noua Lege a Procuraturii. De cealaltă parte, reprezentanţii Procuraturii Generale spun că proiectul de reformare a fost deja avizat pozitiv de Comisia de la Veneţia.

Unul din argumentele lui Diacov este că proiectul de reformare a Procuraturii prevede lichidarea colegiului Procurorilor, organ care ar fi trebuit să ajute procurorul general în coordonarea activităţilor instituţiei, ceea ce nu s-a întîmplat.

Șeful de la Procuratura municipală nu este de acord nici cu crearea unei Procuraturi specializate în combaterea crimei organizate — o structură care, potrivit conceptului de reformare, ar urma să concentreze sub acelaşi acoperiş procurori şi ofiţeri de urmărire penală din cadrul Ministerului de Interne.

Principala problemă a sistemului este însă, corupţia în rîndul procurorilor, spune Diacov.

Precizăm că, noua Lege a Procuraturii face parte din reforma justiţiei realizată în Republica Moldova din fondurile Uniunii Europene, care a alocat în acest sens 60 de milioane de euro. Proiectul a fost aprobat în prima lectură în luna mai, urmînd să fie adoptat în lectură finală pînă la sfîrșitul anului.

SURSA: jurnaltv.md

Tagged with: