Discuţii cu scântei la şedinţa Comisiei parlamentare pentru politică externă

Discuţii cu scântei la şedinţa Comisiei parlamentare pentru politică externă. Asta după ce şefii structurilor de forţă au prezentat informaţii privind cetăţenii străini declaraţi indezirabili în ţara noastră.

Socialistul Bogdan Ţîrdea l-a luat la rost pe directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Mihai Balan, pentru că cei mai mulţi străini expulzaţi din Moldova sunt cetăţeni ai Federaţiei Ruse.

Discuţii cu scântei la şedinţa Comisiei parlamentare pentru politică externă. Foto: glasul.md

«Spuneţi, vă rog, dar câţi jurnalişti din UE, comparativ cu jurnalişti şi politologi din Federaţia Rusă, reprezintă pericol pentru securitatea Republicii Moldova, câţi, măcar unul aveţi?», s-a răstit Ţîrdea.

Socialistul a sărit în apărarea jurnaliştilor şi politologilor ruşi, declaraţi indezirabili în Moldova. Deputatul PSRM l-a întrerupt de mai multe ori pe directorul SIS, când acesta încerca să răspundă la întrebările parlamentarului.

Discuţiile în contradictoriu au durat minute în şir. Cu toate acestea, directorul SIS a explicat motivele pentru care jurnalişti ruşi nu au fost lăsaţi să intre în ţara noastră.

«Un jurnalist a venit în RM şi a prezentat o informaţie din raionul Floreşti, unde a arătat cât de gravă este situaţia în RM şi cum trăiesc cetăţenii RM şi a arătat o femeie care trăieşte în grajd, pe când alături era o casă cu două etaje, în care doamna locuia într-o stare normală. Asta înseamnă că acest jurnalist a avut intenţia neprietenoasă faţă de RM», a spus Mihai Balan.

Potrivit Ministerului de Interne, de la începutul anului, peste 100 de străini au fost declaraţi indezirabili în Moldova. Şi asta pentru că ar prezenta pericol la adresa securităţii statului. Cei mai mulţi dintre aceştia — 76 — sunt originari din Federaţia Rusă.

De asemenea, cinci sirieni şi câte trei persoane originare din Franţa, Serbia şi Uzbekistan nu au fost lăsaţi să intre în ţara noastră. Din România, Armenia şi Ucraina au fost declaraţi indezirabili câte doi cetăţeni.

Totodată, din ţări precum Bulgaria, Marea Britanie, Liban şi Ţările Baltice au fost expulzaţi câte un cetăţean. Pe de altă parte, aproape700 de străini au fost trimişi acasă pentru încălcarea regimului de şedere în Moldova. Cei mai mulţi dintre ei sunt din Ucraina, Rusia şi România. 

http://www.publika.md/un-deputat-socialist-l-a-luat-la-rost-pe-seful-sis-pe-cine-apara-bogdan-tirdea_2475311.html

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *