În R. Moldova va fi creat un Registru Vitivinicol

În R. Moldova va fi creat un Registru Vitivinicol

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Oficiul Național al Viei și Vinului împreună cu Agenția Cehă pentru Dezvoltare au semnat astăzi un memorandum privind elaborarea softului pentru crearea Registrului Vitivinicol al Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

img15008758

Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Dumitru Munteanu, a declarat că ”Registrul vitivinicol va introduce un sistem de trasabilitate coerent, care va asigura transparența întregului proces tehnologic, de la struguri marfă pînă la distribuirea produsului finit, ceea ce constituie o condiție a piețelor de desfacere regionale și globale. Prin crearea unui astfel de registru, produsele vitivinicole vor obține autenticitate și vor fi conectate la standardele europene”.

La rîndul său, președintele companiei cehe de software Tender System, Jan Hradek, a menționat că ”Registrul Vitivinicol este conceput drept o aplicație web, ce le va permite viticultorilor și vinificatorilor să-și depună datele prin intermediul unei declarații electronice. Aici va fi stocată toată informația referitoare la parcelele vitivinicole, vinificatori, vinuri și taxe achitate de către exportatori și producători”.

Astfel, exportatorii de vinuri, precum și producătorii de struguri, care dețin în proprietatea lor mai mult de 15 ha de plantații și doresc să comercializeze strugurii sau să-i exporte, vor fi obligați să se înregistreze în acest sistem. Cei care nu vor face acest lucru nu vor avea dreptul să vîndă vinul sau strugurii și nu vor beneficia de subvențiile acordate de stat.

De la începutul lunii decembrie curent, proprietarii de parcele viticole și companiile vitivinicole din țară beneficiază de asistență gratuită privind modalitatea de înregistrare în Registrul Vitivinicol. Aceștia au fost instruiți de experți în domeniu în cadrul a 50 de seminare, cu participarea reprezentanților primăriilor, a inginerilor cadastrali și a viticultorilor.

Proiectul de implementare a Registrului Vitivinicol al Republicii Moldova se va finaliza în ianuarie 2017, iar costul acestuia se ridică la un milion de dolari, bani oferiți de Agenția Cehă pentru Dezvoltare și USAID, sub forma unui grant.

http://www.moldpres.md/news/2015/12/14/15008758