Interesele cărui stat le reprezintă noul prim-ministru al Republicii Moldova?

Interesele cărui stat le reprezintă noul prim-ministru al Republicii Moldova?

În redacţia publicaţiei « Politmoldova.com» a parvenit mesajul de la Centrul Coordonator de Formare a Comitetului salvării naţionale “Pentru Moldova!” cu referire la activităţile noului prim-ministru al Republicii Moldova şi apariţia în mass-media a informaţiei despre formarea Platformei Civile «Pentru Demnitate şi Adevăr» (DA).

Iata textul mesajului:

„Nici n-a reușit noul prim-ministru să depună jurămîntul că a și încălcat Constituţia Republicii Moldova, afirmînd că limba maternă este limba română, astfel călcînd în picioare limba strămoşilor săi şi a ţării sale, pe care urmează să o conducă.

Apare întrebarea: interesele cărui stat le va apăra şi cu ce drept moral va cere de la alţii să respecte legea? Sau poate s-a schimbat deja Constituţia? Cine ne va răspunde sau haosul va continua?

Este semnificativ faptul, că imediat după desemnarea sa a apărut aşa-numita Platformă Civică «Pentru Demnitate şi Adevăr» (DA). Membrii acestei formațiuni pe parcursul ultimilor 20 de ani pe toate posturile TV cu «spumă la gură» au apărat guvernul corupt şi interesele «României Mari».

Astăzi aceștea sînt ,,gata să lupte pentru limba și viitorul luminos al poporului moldovenesc», pe care nu-l recunosc.
Domnilor, chiar dacă vreţi să oferiţi oamenilor adevărul și să luptaţi pentru el, poate e cazul să depistați întîi hoţii, care au jefuit țara și poporul?

Dacă sînteţi luptători pentru dreptate, poate ar trebui să propuneți adoptarea în Parlament a «Legii lustraţiei»?

Prin ce se exprimă deminitatea voastră, dacă timp de zeci de ani le-ați permis forțelor ostile să umilească poporul?

Nu aveți dreptul să judecați despre «demnitate și adevăr», deoarece aceste valori au fost demult compromise de voi. Pentru a vă păstra demnitatea și bunul simț, scoateţi de pe mîini simbolul unioniștilor — panglica vopsită în culorile drapelului românesc.

Aţi fost creaţi pentru a duce în eroare poporul moldovenesc cu fraze frumoase despre «democraţie şi lupta cu corupţia» în vederea camuflării dimensiunii reale a furturilor şi distrugerii continue a ţării».