Moldova este un stat sărac, mafiot şi corupt

Moldova este un stat sărac, mafiot şi corupt

Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, după ce din nou s-a aliat foştilor colegi/inamici politici, se plânge iarăşi că este împiedicat să-şi ţină promisiunile electorale. Totodată, Ghimpu recunoaşte deschis că a făcut Coaliţie cu „cei doi” lideri politici, implicaţi în furtul miliardului.

„Lumea trebuie să înțeleagă că omul care promite  trebuie să aibă cu ce se ține de promisiune. De exemplu, noi, dacă am spus lucrul acesta, noi știm cum să realizăm. Pentru aceasta trebuie să avem puterea, nu poți face lucrul acesta când peste tot s-au creat grupuri de interese, mafie în toate domeniile, la toate colțurile, unde nu dai. Procuratura deschide dosare unor oameni de afacere și le dă voie la alții dintre prietenii lor să le preia afacerea. Ministerul de Interne, la fel, polițiștii care sunt acolo. Care sunt în politică o parte, care sunt în ministere. Și iată, aici e toată problema”, a declarat Mihai Ghimpu în cadrul unui interviu pentru „Europa Liberă”.

Ghimpu a mai anunţat că „sistemul raider m-a obosit, lucrează de sus până jos, a ajuns deja şi în organele de drept” şi că „avem Constituţie şi legi bune, dar nu funcţionează, e puterea unui om sau doi, sau trei-patru oameni”. „Republica Moldova este nu numai stat neutru, dar şi un stat sărac, mafiot, corupt, ocupat”, a constatat Ghimpu.

Referindu-se la asumarea guvernării de către PL pentru a face schimbarea, Ghimpu a declarat că Partidul Liberal „şi-a asumat actul guvernării, în primul rând, pentru ministerele pe care le avem noi și reieșind din posibilitățile care sunt”.

Totodată, politicianul a recunoscut că a făcut coaliţie cu persoanele implicate în furtul miliardului de dolari din sistemul bancar.

„Ce trădare este aici? Că am făcut o alianță cu acești doi care au adus republica la cheremul străinilor, prin furtul miliardului și prin alte lucruri? Dar dacă nu veneam la guvernare, ce era mai departe?”, a subliniat Ghimpu.

De remarcat că acum câteva luni, Mihai Ghimpu spunea că refuză să participe în alianţă cu partidele lui Filat şi Plahotniuc, până nu va fi întors miliardul de dolari furat din bănci, iar cei vinovaţi vor fi puşi la închisoare. Cu toate acestea, după alegerile locale, partidul condus de Ghimpu a făcut coaliţie cu formaţiunile fostului Premier, demis pentru acte de corupţie, Vladimir Filat şi cu partidul controlat de controversatul oligarh, Vladimir Plahotniuc, despre care se spune că deţine toate pârghiile de control asupra sistemului de drept, justiţiei şi majoritatea instituţiilor statului.

Related Articles