Motivele şi consecinţele denunţării coaliţiei majoritare în Chişinău

Motivele şi consecinţele denunţării coaliţiei majoritare în Chişinău

Fracţiunea Blocului electoral „Platforma Popular Europeană – Iurie Leancă” a denunţat acordul de constituire a coaliţiei majoritare în Consiliul municipal Chişinău, deoarece s-a decepţionat de cooperarea dintre primarului general, aparatul Primăriei Chişinău şi CMC.

Totuşi, denunţarea acordului nu a afectat activitatea CMC, ba chiar a făcut aşa ca lucrurile să meargă mai bine în ceea ce ţine de adoptarea unor decizii care real urmăresc îmbunătăţirea situaţiei din municipiu. Despre aceasta au vorbit liderii fracţiunilor PSRM, PPEM, PPPN şi PCRM din CMC în cadruldezbaterii publice cu tema „Denunţarea coaliţiei majoritare în Consiliul municipal Chişinău: motive şi consecinţe, nivel local şi naţional”. Pe de altă parte, liderul fracţiunii PL a afirmat că denunţarea fostei coaliţii pro-europene a avut drept scop crearea altei coaliţii cu participarea PSRM. Dezbaterea a fost organizată de Agenţia de presă IPN în parteneriat cu Radio Moldova.

Igor Boţan, expertul permanent al proiectului IPN, a spus că atunci când vorbim despre administraţia publică pornim de la interesul cetăţeanului. „Faptul că s-a destrămat majoritatea la nivel municipal este perceput negativ de către cetăţeni. Este de aşteptat că şi în continuare vom avea practicile vechi când consilierii se ceartă, iar apoi la pachet votează cu sutele proiecte de decizii”, a opinat expertul. Totodată, Igor Boţan a spus că anume la astfel de dezbateri trebuie să se discute de ce cetăţenii rămân dezamăgiţi după ce îşi dau votul pentru cineva, că anume aşa ar putea fi instruiţi cetăţenii cum să-şi dea votul ca apoi să nu regrete.

Oazu Nantoi, preşedintele fracţiunii Blocului electoral „Platforma Popular Europeană – Iurie Leancă”, a subliniat că el şi colegii săi au avut aşteptări în ceea ce priveşte modalitatea de colaborare între primar- aparatul Primăriei- CMC. „Spre regret, am pierdut câteva luni şi am constat că ceva nu merge bine. Anterior, ni s-a cristalizat ideea că trebuie să formulăm o listă de priorităţi pentru acest oraş şi să fie căutate acele majorităţi care să voteze pentru rezolvarea acestor probleme. Trebuie să-i cunoaştem pe toţi eroii din CMC”, a opinat Oazu Nantoi.

Ion Cebanu, preşedintele fracţiunii Partidului Liberal, a menţionat că e regretabilă plecarea PPEM din majoritate. „Totdeauna există cineva care îşi asumă responsabilitatea guvernării şi există opoziţia. De aceea, ideea aceasta că toţi împreună încercăm să facem, să dregem, nu ţine. Dar trebuie să ne gândim cu toţii care sunt paşii ulteriori. PL este deschis să fie o alianţă în funcţie de nişte priorităţi şi să rezolvăm împreună aceste priorităţi. Nu este o noutate, în 2007-2009, au mai fost astfel de încercări şi nu au dus la nimic. Trebuie să existe o alianţă care să-şi asume responsabilitatea guvernării cu bune şi cu rele”, a subliniat preşedintele fracţiunii PL, Potrivit lui, denunţarea acordului de constituire a fostei coaliţii pro-europene a avut drept scop crearea altei coaliţii cu participarea PSRM .

Ion Ceban, preşedintele fracţiunii Partidului Socialiştilor, a spus că în municipiul Chişinău sunt o sumedenie de probleme şi anume din cauza acestor probleme s-a recurs la demiterea mai multor funcţionari. „Noi am încercat să introducem cât mai multă transparenţă. Am trimis 500 de proiecte spre reexaminare, deoarece existau bănuieli că se urmăresc anumite interese. Pentru prima dată, în ultimii 10 ani, am văzut un comportament absolut inadecvat al funcţionarilor Primăriei. Noi pledăm să nu se mai admită votarea la pachet. Trebuie să facem ordine”, a spus liderul consilierilor socialişti.

Elena Panuş, preşedinta fracţiunii Partidului Politic „Partidul Nostru”, a remarcat că ea şi colegii săi au declarat chiar la prima şedinţă de constituire a CMC că nu vor participa la niciun fel de alianţă de guvernare sau de opoziţie. Din punctul său de vedere, în ultima perioadă, CMC nu mai lucra pentru interesul cetăţeanului anume din cauza alianţelor care ba se constituie, ba se destramă. „Noi considerăm că în CMC nu trebuie să fie loc pentru politică. Trebuie să se lucreze pentru cetăţean. Noi am avut deja două şedinţe ale Consiliului de când alianţa s-a destrămat şi totul a mers, încep şedinţele la timp, se discută în contradictoriu, se votează pentru interesul cetăţeanului”, a spus preşedinta fracţiunii PPPN.

Ghenadie Botnaru, consilier municipal al fracţiunii Partidului Comuniştilor şi a celor fără de partid, a subliniat că nu există nicio coaliţie nouă, pe care insistă consilierii liberali. „Nu s-a discutat despre aşa ceva. Problemele oraşului sunt foarte bine ştiute – construcţiile ilegale, gheretele, drumurile, gunoiul etc. Şi acestea nu necesită soluţii politice, ci tehnice. Se cere mai mult aportul specialiştilor, nu o decizie politică. Avem un şir de proiecte acum pe care le discutăm de jumătate de an şi care tot sunt trimise la reexaminare. Raportorii care sunt funcţionari municipali, nici nu încearcă măcar să corecteze ceva şi le prezintă din nou pentru vot. Pregătim mai multe proiecte de decizie, unul prevede excluderea reexaminării, deoarece nu este o practică  normală”, a încheiat consilierul PCRM.

Dezbaterea cu tema: „Denunţarea coaliţiei majoritare în Consiliul municipal Chişinău: motive şi consecinţe, nivel local şi naţional” este ediţia a 51-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfăşurat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.