Nicolae Timofti: Majoritatea parlamentară urmează să fie formalizată, nu doar declarată

Nicolae Timofti: Majoritatea parlamentară urmează să fie formalizată, nu doar declarată

Coaliţia parlamentară urmează să fie formalizată, nu doar declarată, iar numirea în funcţii de conducere a persoanelor asupra cărora planează dubii de integritate este contrară principiilor statului de drept numirea. Despre aceasta a discutat preşedintele Nicolae Timofti la consultările cu reprezentanţii PDM, PL, PLDM şi ai Platformei Social-Democrate, care au anunţat formarea majorităţii parlamentare, transmite IPN cu referire la un comunicat al Preşedinţiei.

Potrivit şefului statului, coaliţia parlamentară trebuie să fie formalizată şi să indice deputaţii care o constituie, cu specificarea disponibilităţii de a susţine o anumită candidatură pentru funcţia de prim-ministru şi cu notificarea oficială în adresa preşedintelui Republicii Moldova.

Preşedintele Timofti a reiterat că partidele şi grupurile parlamentare, în timpul procedurii de selectare a unui candidat la funcţia de prim-ministru trebuie să ţină cont de hotărârea Curţii Constituţionale din data de 22 aprilie 2013, potrivit căreia „orice mandat politic trebuie să se bazeze pe standarde ridicate în materie de integritate”, precum şi „este contrară principiilor statului de drept numirea în funcţii de conducere a persoanelor asupra cărora planează dubii de integritate”.

În cadrul consultărilor, liderul PD, Marian Lupu, l-a informat pe şeful statului despre formarea unei coaliţii parlamentare constituită din 56 de deputaţi, care ar urma ca în termen de două zile, până miercuri, 13 ianuarie, să propună şefului statului un candidat la funcţia de prim-ministru. Declaraţia privind constituirea majorităţii parlamentare a fost semnată de fracţiunile PDM, PL, membrii Platformei Social Democrate şi un grup de deputaţi PLDM.

 

http://ipn.md/ro/politica/74053