Nu cred că o eventuală alianţă între aşa-zisele partide pro-europene va dura mult

Nu cred că o eventuală alianţă între aşa-zisele partide pro-europene va dura mult

„Nu cred că o eventuală alianţă între aşa-zisele partide pro-europene va dura prea mult, pentru că prea des s-au compromis”, susţine directorul Asociaţiei pentru Politică Externă, Victor Chirilă. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă a declarat că nu se ştie cât de solidă va fi această alianţă, în condiţiile în care prea multe supărări s-au adunat, prea multe păcate există la fiecare partid în parte şi nu este vizibilă o voinţă puternică pentru a face reforme, transmite IPN.

 

„Mai mult decât atât, nu există capacitate pentru a face reforme, şi mai rău decât atât, nu există încrederea populaţiei în aceste partide. Or, pentru a face reformele pe care le prevede Acordul de Asociere, este nevoie de o încredere expres şi bine formulată din partea cetăţenilor. Acest lucru nu există actualmente. Şi, din punctul meu de vedere, orice reconstituire a alianţei pro-europene va fi în detrimentul societăţii, dar şi al acestor partide. Pentru că din nou ne vom dezamăgi, din nou aceste partide vor rata ultima şansă pe care le-au oferit-o parlamentarii europeni recent şi criza se va aprofunda şi mai mult”, a menţionat Victor Chirilă.

Directorul APE consideră că pentru reconstituirea unei alianţe care să aibă sorţi de izbândă, ar trebui să existe un compromis în primul rând între cele trei partide pretins europene, dar acest lucru nu este de ajuns. Potrivit lui, este necesar ca viitorul guvern să aibă un mandat foarte clar bine formulat, structurat, prioritizat, un mandat puternic, ca să facă reforme. Însă, în opinia sa, acest lucru nu ar exista pentru că aceste partide se gândesc deja la alegerile parlamentare anticipate de anul viitor.

Întrebat de ce atunci nu se declanşează procedura alegerilor parlamentare şi să se pună punct oricăror speculaţii şi interpretări, Victor Chirilă a menţionat că în politică întotdeauna se încearcă să se tragă de timp, unii sperând că astfel de fapt îşi vor crea o poziţie mai bună pentru viitoarele alegeri. „Mă tem că nu este acea situaţie nici pentru unul dintre partidele pro-europene. De aceea zic: suntem într-o criză profundă. Unica soluţie este ca democraţia să lucreze. Or, democraţia, pentru a lucra, este nevoie să dăm o şansă din nou cetăţenilor să decidă cine va guverna în această ţară”,a notat Chirilă.

Directorul APE a mai spus că nu crede că politicienii moldoveni s-au schimbat ca urmare a ultimelor evenimente politice şi nu crede că au învăţat timp de şase ani din multiplele crize. În opinia sa, este nevoie de o schimbare radicală pe care poate să o facă doar cetăţenii. Potrivit lui, şi partidele politice, şi societatea civilă, şi partenerii europeni ar trebui să aibă încredere în cetăţenii Republicii Moldova şi să nu exagereze cu pericolele, care, de fapt, sunt extrem de exagerate. Potrivit directorului APE, în societate este destulă forţă pentru a face faţă eventualelor încercări ale partidelor pro-ruse de a revizui politica noastră externă, de a reorienta ţara spre Uniunea Euroasiatică şi există destule forţe politice şi o societate civilă destul de activă care poate să facă faţă unui astfel de pericol, care dimpotrivă, va mobiliza societatea pentru a recrea o nouă forţă pro-europeană care să conducă ţara spre implementarea definitivă a Acordului de Asociere şi, eventual, aderarea la Uniunea Europeană.

http://ipn.md/ro/special/73319