Ortodocşi de stil vechi prăznuiesc Schimbarea la Faţă a Domnului

Ortodocşi de stil vechi prăznuiesc Schimbarea la Faţă a Domnului

Creştinii ortodocşi de stil vechi marchează astăzi, 19 august, Schimbarea la Faţă a Domnului, căreia în popor i se spune Probrajnia (de la denumirea slavă a sărbătorii – Преображение Господа Бога). În această zi creştinii aduc la biserică struguri pentru a-i blagoslovi, pentru că în această zi se sfinţeşte rodul viţei de vie şi vinul nou, transmite IPN.

Schimbarea la Faţă a Domnului este una din cele 12 sărbători împărăteşti, închinată Mântuitorului Hristos. Potrivit Bisericii, „prin sărbătoarea aceasta Mântuitorul a pus bazele descoperirii sale divine, pentru că şi-a arătat lumina dumnezeiască şi s-a arătat ca Dumnezeu adevărat”.

Este singura zi din Postul Sfintei Marii în care se dă dezlegare la peşte, dar şi la vin şi undelemn. Enoriaşii sunt aşteptaţi la împărtăşanie.

Sărbătoarea «Schimbarea la Faţă a Domnului» aduce şi o transformare în natură. Potrivit credinţei din popor, de „Probajii” păsările migratoare se pregătesc să plece, iar insectele și tîrîtoarele îşi caută adăpost în pămînt, pentru perioada rece.

În această zi se duc struguri la biserică, pentru a fi sfinţiţi. Începînd de astăzi, oamenii puteau consuma struguri. La gustarea primei boabe de strugure se rosteşte: «Boabă nouă în gură veche». Potrivit credinţei populare, „Probajiile”  înseamnă începutul toamnei. De „Schimbarea la Faţă” se culeg plante medicinale, cum ar fi busuiocul, «Părul Maicii Domnului», «Palma Maicii Domnului», «Rugul sîntămăresc» etc.

În această zi, nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva, că așa vei fi tot anul, pînă la următoarea sărbătoare. Fetele sînt sfătuite să nu se pieptene de «Schimbarea la Faţă», pentru că s-ar putea să nu le mai crească părul, așa cum nu mai crește nici iarba.

Dacă de „Schimbarea la Faţă” vremea este însorită, toamna va fi una roditoare şi îmbelşugată. Dacă plouă, toamna va fi mohorîtă. În unele localităţi, în biserici se face pomenirea morţilor, mai ales a eroilor căzuţi pentru apărarea ţării.