PARTIDUL NOSTRU SUBLINIAZĂ CĂ CCM DOAR PARȚIAL A REVENIT LA NORMELE PRECEDENTE ALE CONSTITUȚIEI

PARTIDUL NOSTRU SUBLINIAZĂ CĂ CCM DOAR PARȚIAL A REVENIT LA NORMELE PRECEDENTE ALE CONSTITUȚIEI

Partidul Nostru, de opoziție, a subliniat că Curtea Constituțional a revenit doar parțial la vechile prevederi ale Constituției. Potrivit agenției „INFOTAG”, decizia CCM nu vizează limita de vârstă pentru candidații la funcția de Președinte.

„Modificarea de vineri, fără precedent, a Legii fundamentale de către Curtea Constituțională a încălcat chiar și norma la care, în opinia CCM, a revenit Constituția. Conform hotărârii pronunțate de președintele Curții Constituționale, Președintele pe viitor trebuie să fie ales conform normei Constituției care a funcționat până la modificarea din 2000. Totodată, Tănase a dat citire unei norme care nu a existat până în anul 2000. Este vorba despre vârsta inimă a candidatului – 40 ani”, se menționează în comunicatul partidului.

Constituția până la modificarea din anul 2000 prevedea că vârsta minimă a candidatului la funcția de Președinte era de 35 de ani.

Astfel, Curtea Constituțională a luat o decizie prin care a anulat reforma constituțională din 5 iulie 2000, dar doar parțial, deoarece a păstrat prevedea conform cărei „candidat poate fi orice cetățean care a împlinit vârsta de 40 de ani, care vorbește limba de stat și în ultimii 10 ani a locuit pe teritoriul Moldovei. Din politicienii activi acestor norme nu corespunde liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi”.

Related Articles