Pavel Filip va întruni numărul necesar de voturi pentru a deveni premier

Pavel Filip va întruni numărul necesar de voturi pentru a deveni premier

Candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru, Pavel Filip, va întruni numărul necesar de voturi pentrtru a ajunge la şefia Guvernului. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Replica” de la postul de televiziune „Prime TV”, transmite IPN.

Deputatul PDM, Sergiu Sîrbu, susţine că pentru Filip vor vota mai mulţi parlamentari decât cei 55 care au semnat. „Ar fi frumos să avem 61 de voturi şi să transmitem societăţii un mesaj încurajator că la primăvară vom putea să alegem preşedintele, că nu vom avea o nouă criză politică şi că vom avea stabilitate cel puţin în următorii trei ani”, a declarat democratul.

Valeriu Munteanu, vicepreşedinte al PL, de asemenea este sigur că Pavel Filip va întruni numărul necesar de voturi pentru a ajunge premier. „Iniţial, mă gândeam la unirea cu România. Dar la moment nu este real. În momentul când nu putem face unire, trebuie să punem şi noi umărul, căci în urma unor alegeri anticipate va avea de câştigat Rusia. Cred că pe lângă cei 55 de deputaţi care au semnat, se vor găsi încă cel puţin 5 deputaţi care vor vota pentru Pavel Filip”, a spus fruntaşul liberal.

Violeta Ivanov, reprezentanta grupului din 14 deputaţi care au părăsit fracţiunea PCRM, crede că pentru Pavel Filip vor mai vota şi unii deputaţi care au rămas în PCRM. „Mai mulţi colegi conştientizează riscul unor alegeri anticipate, care ar duce la dispariţia Republicii Moldova ca stat.Nu vor vota doar 55 de deputaţi, vor fi mai mulţi”, a opinat Ivanov.

Ştefan Creangă, unul dintre deputaţii PLDM care au semnat pentru susţinerea lui Pavel Filip, i-a îndemnat şi pe ceilalţi deputaţi liberal-democraţi să voteze candidatura respectivă. „Sperăm că şi ceilalţi colegi vor conştientiza riscurile unor alegeri anticipate”, a adăugat Creangă.