Preţurile cresc ca pe drojdii

Preţurile cresc ca pe drojdii

E din ce în ce mai costisitor să locuieşti în Moldova. Preţurile de consum au crescut în luna martie în medie cu 7,1 la sută comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. Asta arată datele Biroului Naţional de Statistică, ce contrazic însă prognozele Băncii Naţionale, care anunţau la începutul acestui an o inflaţie de doar 5,8 la sută.

Unii experţi economici spun că scumpirile vor continua până la sfârşitul acestui an şi nu vor fi deloc de neglijat. Asta în condiţiile în care mulţi dintre moldoveni spun că oricum nu-şi permit să cumpere prea multe.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în martie 2015, cea mai mare majorare de preţ a fost înregistrată la fructe şi legume proaspete. Acestea s-au scumpit cu 20 şi respectiv 36 la sută, comparativ cu martie anul trecut. Am plătit cu până la 3 la sută mai mult şi pentru paste făinoase şi ulei.

Nici preţul mărfurilor nealimentare nu au stagnat. Altfel spus, în martie 2015 am plătit cu 8% mai mult pentru haine şi cu 9,4 la sută mai mult pentru încălţăminte decât în martie 2014. Totodată, detergentul s-a scumpit cu 4,7%. Majorări semnificative s-au înregistrat şi la medicamente. Preţurile acestora au crescut cu aproape 13 la sută, materialele de construcţie s-au scumpit cu 10 la sută, iar preţul carburanţilor s-a majorat cu puţin peste 5 procente.

Scumpiri s-au înregistrat şi la capitolul prestări servicii. Comparativ cu martie anul trecut, în martie 2015 am plătit cu 5,6% mai mult pentru biletele de avion, preţurile serviciilor stomatologice s-au majorat cu 2,5 la sută, iar serviciile poştale internaţionale — cu 54,8 la sută. Mai mare a fost şi plata pentru întreţinerea copiilor la creşe şi grădiniţe, care s-a majorat cu 1,6%.

Devalorizarea leului moldovenesc a fost principala cauză ce a provocat aceste scumpiri, spun unii experţi economici. „Cauzele au fost acele fluctuaţii majore care le-am avut în ianuarie-februarie care au condus la modificarea preţurilor”, afirmă expertul economic Vitalie Rapcea.

Expertul susţine că scumpirile nu se vor opri aici. „Putem prognoza că fie bugetul nu va fi realizat pentru 2015, fie vom avea o depreciere a monedei naţionale pentru 2015 care în valori nominale va duce la realizarea bugetului, iar în valori reale vor determina scumpiri de preţuri în continuare. Şi probabil mai spre toamnă vom avea un indice a preţurilor de consum mai mare, inclusiv din cauza scumpirilor la resursele energetice”, a adăugat Vitalie Rapcea.

Într-un raport prezentat acum câteva zile de Banca Mondială, instituţia a anticipat o recesiune de doi la sută a economiei moldoveneşti în 2015, ca urmare a crizei regionale, reducerii cererii externe, transferurilor băneşti şi a finanţărilor.

În schimb, Ministerul Economiei prognozează pentru 2015 o scădere a economiei cu 1 la sută, o medie anuală a cursului de schimb al monedei naţionale de 19,5 lei pentru un dolar american şi o rată a inflaţiei la sfârşitul anului de 7,6 la sută.

http://www.jurnal.md/ro/economic/2015/4/14/preturile-cresc-ca-pe-drojdii-scumpirile-au-fost-provocate-de-caderea-leului/

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *