Programul LEADER este esenţial pentru dezvoltarea rurală din Moldova

Programul LEADER este esenţial pentru dezvoltarea rurală din Moldova

Implementarea Programului LEADER Uniunii Europene trebuie să devină o condiţie esenţială pentru promovarea dezvoltării rurale în Republica Moldova. Astfel, trebuie create grupuri de acţiune locală care urmează să atragă diferite proiecte pentru dezvoltarea rurală. Membrii Asociaţiei pentru Politică Externă (APE) au declarat, în cadrul unui club de presă la IPN, că experienţa altor state ar putea să ajute Moldova la acest capitol.

Programul LEADER reprezintă o abordare care oferă noi oportunităţi de dezvoltare rurală, punând bazele identificării nevoilor locale. Prin intermediul acestui program se urmăreşte întărirea capacităţilor de dezvoltare şi implementarea strategiilor locale de dezvoltare pentru conservarea patrimoniului rural şi cultural, dezvoltării mediului economic şi îmbunătăţirii abilităţilor organizatorice ale comunităţilor locale. „Programul LEADER este un instrument foarte bun pentru angajarea întreprinzătorilor locali şi autorităţilor publice locale în dezvoltarea comunităţilor. Programul înseamnă crearea grupurilor de acţiune locală, iar crearea acestora subînţelege implementarea programului”, a menţionat Victor Chirilă, director executiv al APE.

Grupurile de acţiune locală activează în baza unor strategii care sunt elaborate la nivel de autorităţi publice centrale, locale împreună cu societatea civilă. „Programul LEADER a creat o reţea europeană. „Grupurile de acţiune locală au posibilitatea să comunice între ele, să facă schimb de experienţă, să atragă noi resurse beneficiind de parteneriate. Acest lucru le va da posibilitatea să studieze practici noi de dezvoltare rurală la nivel local, vor avea acces la un bagaj enorm de cunoştinţe”, a continuat Victor Chirilă.

Potrivit lui,, banii de care vor benefica grupurile nu vor veni doar din bugetul statului, dar şi de la diferite fonduri europene sub formă de proiecte. „Aceşti oameni care vor face parte din grupurile de acţiune locală trebuie să înţeleagă că schimbarea vine de la sine, că nu trebuie să aştepte de la nivel central indicaţii pentru a schimba ceva concret în comunitatea din care fac parte”, a afirmat Chirilă.

Primul pas pentru implementarea Programului LEADER este informarea şi schimbul de experienţă cu alte state. Ulterior, autorităţile centrale urmează să elaboreze cadrul legal pentru implementarea lui.

La nivel european, necesitatea Programului LEADER a apărut în 1990, când s-a constatat caracterul limitat al programelor publice pentru dezvoltarea rurală din mai multe ţări.

http://www.ipn.md/ro/societate/72936