PSRM solicită Curţii Constituţionale claritate asupra dizolvării Parlamentului

PSRM solicită Curţii Constituţionale claritate asupra dizolvării Parlamentului

Deputaţii socialişti au solicitat Curţii Constituţionale să interpreteze articolele din Constituţie ce se referă la dizolvarea Parlamentului în cazul imposibilităţii de investire a Guvernului. Anunţul a fost făcut în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova” de către deputatul PSRM, Vasile Bolea, transmite IPN.

„În Constituţie sunt mai multe neclarităţi şi vrem ca instanţa constituţională să se expună. Legea fundamentală nu permite dizolvarea Parlamentul, dacă au rămas şase luni până la expirarea mandatului şefului statului. Pe de altă parte, Constituţia oferă un termen de trei luni Parlamentului pentru investirea Guvernului, altfel şeful statului este obligat să dizolve legislativul şi să anunţe alegeri anticipate”, a precizat socialistul.

Vasile Bolea a adăugat că CC urmează să determine care din prevederile constituţionale enumerate mai sus are prioritate. „Considerăm că necesitatea alegerii Guvernului este mai importantă. În termenul rămas până la expirarea mandatului, şeful statului reuşeşte să dizolve legislativul şi să declare alegeri anticipate”, a opinat deputatul PSRM.

Vasile Bolea a comunicat că PSRM va da curs invitaţiei speakerului Andrian Candu privind întrunirea de marţea viitoare. „Urmează să ne întâlnim marţi să vedem ce facem mai departe. Socialiştii vor insista în continuare pe alegeri anticipate. Acest lucru îl doreşte majoritatea populaţiei Republicii Moldova. Anticipatele sunt inevitabile şi cel mai probabil vor avea loc în luna aprilie sau mai a anului viitor”, a comunicat deputatul.

Preşedintele Parlamentul, Andrian Candu, a lansat săptămâna aceasta o invitaţie publică către toţi liderii partidelor parlamentare, de a se întruni marţi, 24 noiembrie, pentru discuţii despre „ce facem mai departe”.

„În ziua de marţi voi încerca să convoc toate fracţiunile din Parlament. Chem toate partidele, indiferent de culoare, să vină. Trebuie să vedem ce facem mai departe. Vor fi doar consultări, să vedem cum putem ieşi din criza actuală, dar şi să reglementăm activitatea Parlamentului”, a precizat speakerul.

 

http://www.ipn.md/ro/politica/73106

 

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *