Renato Usatîi riscă dosar penal pentru fals în acte

Renato Usatîi riscă dosar penal pentru fals în acte

Consiliul Coordonator al Audiovizualului s-a autosesizat în urma declarațiilor făcute de liderul ”Partidului Nostru”, Renato Usatîi, potrivit cărora el este adevăratul proprietar al postului de televiziune ”RU TV Moldova”.

Se întâmplă după ce șoferul acestuia, Sergiu Dobrea, a fost înregistrat ca proprietar beneficiar în Declarația pe propria răspundere cu privire la asigurarea transparenței proprietății, depusă la CCA, scrie Realitatea.md.

Șefa Direcţiei generale licenţiere, autorizare şi monitorizare din cadrul CCA, Dorina Curnic, a declarat pentru Realitatea.md că ”săptămâna viitoare, va avea loc o ședință publică în cadrul căreia va fi examinat subiectul. Dacă se se va depista că Renato Usatîi a încălcat legislația, cazul va fi expediat organelor abilitate în domeniu, iar Usatîi ar putea fi cercetat penal pentru fals în acte”.

Potrivit Codului Penal, art. 332, alin.1, pentru fals în acte, ”înscrierea de către o persoană publică, în documentele oficiale a unor date vădit false, precum şi falsificarea unor astfel de documente, dacă aceste acţiuni au fost săvârşite din interes material sau din alte interese personale, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani”.

Legea privind transparenţa proprietăţii mass-media prevede că radiodifuzorii privaţi sunt obligaţi să facă public numele proprietarilor și beneficiarilor care stau în spatele instituţiei, inclusiv să declare cota de participare la capitalul social.

Menționăm că liderul formaţiunii politice „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a recunoscut că el este adevăratul proprietar al postului de televiziune ”RU TV Moldova”. Usatîi a declarat pentru portalul Anticorupţie că Sergiu Dobrea, numele căruia figurează în Declaraţia de transparenţă a proprietăţii depusă la CCA, este şoferul său. Mai mult decât atât, a precizat politicianul, Dobrea este ajutorul şi persoana în care are cea mai mare încredere.