Securitatea energetică a Republicii Moldova, discutată la Bruxelles

Securitatea energetică a Republicii Moldova, discutată la Bruxelles

Premierul Valeriu Streleţ a semnat la Bruxelles Memorandumul de Înţelegere privind participarea Republicii Moldova în Grupul de lucru de nivel înalt pentru interconectarea conductelor de gaz în Europa Centrală şi de Sud-Est (CESEC), ceea ce va spori accesul Republicii Moldova la reţelele regionale de aprovizionare cu gaze naturale. Memorandumul a fost semnat în cadrul întrevederii  cu vicepreşedintele Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică, Maroš Šefčovič, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de Guvern se menţionează că Valeriu Streleţ a menţionat că domeniul securităţii energetice este unul dintre subiectele prioritare pentru Republica Moldova şi a salutat sprijinul constant al UE pentru consolidarea capacităţilor energetice prin realizarea proiectelor de infrastructură în domeniul energetic. Premierul s-a referit, în mod special, la interconectorul Iaşi-Ungheni şi necesitatea extinderii gazoductului pe segmentul Ungheni-Chişinău.

Maroš Šefčovič a propus ca după finalizarea studiului de fezabilitate experţii moldoveni şi europeni să elaboreze un plan de acţiuni pentru cooperarea şi atragerea asistenţei financiare din partea structurilor donatoare. Vicepreşedintele Comisiei Europene a apreciat înalt interesul Guvernului faţă de dezvoltarea surselor alternative de energie, menţionând că UE este dispusă sa acorde expertiza necesară în acest domeniu.

Valeriu Streleţ s-a întâlnit la Bruxelles şi cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, responsabil de moneda euro şi dialog social. Cei doi oficiali au discutat despre stabilitatea macroeconomică din Republica Moldova, despre situaţia din domeniul financiar-bancar, dar şi despre acţiunile întreprinse de autorităţile de la Chişinău în vederea stabilizării sectorului bancar. În cadrul discuţiilor, interlocutorii au reiterat importanţa încheierii unui memorandum cu FMI pentru a putea continua realizarea programelor de asistenţă financiară, oferite de UE.

Tot la Bruxelles, premierul a discutat cu şi Johannes Hahn, comisarul european pentru Politica de Vecinătate şi Negocierile de Extindere. Oficialii s-au referit, în mod special, la procesul de implementare a Acordului de Asociere de către Republica Moldova. În particular, interlocutorii au discutat despre reforma din domeniul justiţiei şi luptei cu corupţia, precum şi privind reforma administraţiei publice. În cadrul întrevederii, Valeriu Streleţ şi Johannes Hahn au vorbit şi despre situaţia din sectorul bancar, inclusiv despre relansarea cooperării cu FMI. Discuţiile dintre cele două părţi au mai vizat situaţia din regiunea transnistreană şi evoluţiile înregistrare în procesul de reglementare a conflictului. Premierul a adresat o invitaţie Comisarului Hahn de a efectua o vizită în Republica Moldova.