TIRASPOL S-A PLÂNS OSCE DE „INTENSIFICAREA PRESIUNILOR ASUPRA TRANSNISTRIEI DIN PARTEA MOLDOVEI”

TIRASPOL S-A PLÂNS OSCE DE „INTENSIFICAREA PRESIUNILOR ASUPRA TRANSNISTRIEI DIN PARTEA MOLDOVEI”

Ministrul Afacerilor Externe al autoproclamatei RMN, Nina Ştanski, „nu vede progres în ceea ce priveşte rezolvarea celor mai sensibile probleme în relaţiile Moldovei şi Transnistriei”.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, cu referire la site-ul Ministerului de Externe din regiune, despre aceasta ea a declarat marţi, la întrevederea de la Tiraspol cu şeful Misiunii OSCE din Moldova, Michael Scanlan.

Apreciind starea relaţiilor moldo-transnistrene, precum şi perspectivele de interacţionare a părţilor în procesul de negocieri, Ştanski „a constatat nu doar lipsa progresului, dar şi intensificarea presiunilor unilaterale asupra Transnistriei în particular, în cadrul urmării penale motivate politic în Moldova a reprezentanţilor RMN”.

„Situaţia economică din Transnistria continuă să se înrăutăţească, iar problema dosarelor penale motivate politic nu doar nu a fost rezolvată, dar a fost „completată” cu scenarii noi”, a menţionat diplomatul.

Related Articles