Unele partide din Moldova trebuie lichidate

Unele partide din Moldova trebuie lichidate

Președintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, consideră că o parte dintre partidele din Republica Moldova trebuie lichidate. Funcționarul și-a expus punctul de vedere față de activitatea partidelor în cadrul ședinței Clubului „Rezonanța socială”, informează NOI.md. 

Astfel, încă în anul 2008, cînd a susținut teza de doctor în politologie, la subiectul privind activitatea partidelor politice în sistemul de relații ale puterii în Moldova, Iurie Ciocan a propus ca partidele care au participat de două ori la alegerile parlamentare și au acumulat un număr de voturi mai mic decît numărul membrilor de partid, înregistrat la Ministerul Justiției, să fie lichidate. În acest caz inițiatorul lichidării trebuie să fie Ministerul Justiției, printr-o adresare respectivă în instanța de judecată. „Dacă nu te votează propriii membri, la ce bun a fost creat partidul?”

În opinia lui Iurie Ciocan, trebuie să fie lichidate și partidele care de două ori consecutiv nu participă la alegerile parlamentare. Conform legii, partidul politic este o asociere benevolă a cetățenilor creată cu scopul de a obține puterea politică în stat. Însă, dacă partidul renunță la lupta politică în cadrul alegerilor, înseamnă că acesta a fost creat pentru alte interese.

La timpul său, aceste prevederi au fost aprobate de Parlament și au devenit norme legislative, însă în anul 2010, din nou a fost modificată Legea cu privire la partidele politice. Deputații au considerat că astfel este încălcat dreptul cetățenilor la asociere și au exclus prevederile respective. „În ce fel acest drept poate fi încălcat, dacă partidul nu participă la alegeri? Partidul se poate uni cu o altă formațiune. Cu ceva timp în urmă am efectuat o analiză: la noi există cîte 4-5 partide de orientare socială, social-democratică, socialistă, liberală etc. La ce bun?”, se întreabă președintele CEC.

În prezent, în Moldova sînt înregistrate circa 40 de partide. După adoptarea în luna martie curent a Legii cu privire la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale din bugetul de stat (pînă la 0,2% din venituri), vor fi alocați bani pentru finanțarea formațiunilor politice în funcție de rezultatele obținute la alegeri. Probabil sîntem atît de bogați, încît nu avem ce face cu banii.

SURSA: NOI.MD