Unica decizie corectă este lichidarea băncilor problematice din Moldova

Unica decizie corectă este lichidarea băncilor problematice din Moldova

Lichidarea celor trei bănci problematice este unica decizie rațională pentru depășirea crizei de pe piața bancară. Declarația aparține șefului Delegației UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, și a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă, informează NOI.

În opinia oficialului european, este foarte important modul în care va fi lichidată banca, subliniind că în situația creată cel mai important este ca populația și agenții economici să știe că banii lor se află în siguranță, pentru a evita panica. Pentru aceasta este necesar de transferat depozitele și conturile în bănci mai puternice.

Totodată, Pirkka Tapiola a menționat că pentru luarea unor decizii adecvate în timp util, este nevoie și de un guvern care își va asuma responsabilitatea pentru măsurile întreprinse.

Șeful Delegației UE în Moldova a mai spus că la luarea deciziei cu privire la soarta celor trei bănci problematice trebuie examinată situația sub diferite aspecte, ținînd cont de perspectiva pe termen lung, cît va costa păstrarea băncilor, inclusiv faptul că angajamentele vor fi transferate la buget și vor fi puse pe seama cetățenilor.

Pirkka Tapiola a menționat că înțelege că „Banca de Economii” este o bancă de sistem prin care trec multe plăți bugetare și se poate afirma cu ușurință că lichidarea acestei instituții înseamnă lichidarea „băncii poporului”. „Însă dacă banca e slabă, atunci ea deja e «banca împotriva poporului». Noi considerăm că aceste trei bănci problematice trebuie lichidate”, a spus Tapiola.

Potrivit oficialului european, declarațiile liderilor partidelor de la guvernare despre naționalizarea „Băncii de Economii”, cel mai probabil, au avut ca scop să-i asigure pe cetățeni înainte de alegerile locale că banii lor se află în siguranță.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *