Vom avea o coaliție PD, PCRM ŞI PPEM

Vom avea o coaliție PD, PCRM ŞI PPEM

Să fie posibilă o coaliție de stînga, democrații moldoveni alături de comuniștii și socialiști? Probabil. Dar cu siguranță, nu în acest moment. În acest final de toamnă politică, singura soluție găsită de strategii Partidului Democrat o reprezintă instaurarea la Chișinău a unui guvern pro-european.

Acesta este primul pas pentru asigurarea unei minime stabilității în Moldova – o coaliție majoritară între Partidul Democrat, Partidul Comuniștilor și Partidul Popular European, scrie, într-o postare pe blogul său, jurnalistul Victor Nichituş.

După cum relatează TRIBUNA, el se referă şi la posibilitatea că ar putea fi învestit „un guvern care să îl aibă pe domnul Leancă în frunte”. „Domnul Leancă a sugerat că s-ar putea face coaliție cu PCRM-ul doar dacă aceștia își schimbă năravul – o vor face? Va risca domnul Leancă să plece din Parlament pentru a ocupa funcția de Prim-ministru? N-aș crede”, mai scrie jurnalistul.

În opinia sa, „criza politică de la Chișinău se apropie de sfîrșit”. „După refuzul Partidului Liberal Democrat de a participa la negocierile pentru formarea unei majorități parlamentare, liderii Partidului Democrat din Moldova s-au întîlnit cu reprezentanții comuniștilor moldoveni. Dialogul celor două formațiuni politice a durat mai bine de două ore. Un dialog de lungă durată care a pus în discuție posibilele principii de colaborare dintre cele două formațiuni”, notează sursa citată, care mai precizează, cu referire la o declaraţie a Speakerului Andrian Candu, că „democrații sînt gata să se coalizeze cu PCRM”.

Victor Nichituş mai atrage atenţie şi asupra faptului că „lunga durată a tratativelor demonstrează că reprezentanții celor două formațiuni au punctat nu numai provocările actuale cu care se confruntă Republica Moldova – formarea unei majorități parlamentare și a unui guvern – dar și principalul risc politic de viitor – alegerea șefului statului moldovean”.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *